Membrii Platformei Naționale oferă ajutor pe timp de COVID-19 copiilor fără acces la educație de la distanță

21

Pe data de 2 iunie 2020, Asociația Femeilor Profesioniste și de Afaceri din Moldova au încheiat caravana de suport destinată copiilor și adolescenților din familiile nevoiașe, care nu au acces la învățământul la distanță pe timp de COVID-19. 

Fiecare familie selectată a primit câte o tabletă cu acces la internet. Acest ajutor a fost posibil datorită suportului generos al GNRC Arigatou International End Child Poverty. Asociația a vorbit despre scopurile și obiectivele GNRC, precum și despre țările în care aceasta activează. 

Angela Chicu, directorul executiv al Asociației Femeilor Profesioniste și de Afaceri din Moldova menționează că „chiar dacă familie care au primit suport sunt nevoiașe și cu mulți copii, copiii au succese la învățătură, învață bine și sunt foarte muncitori.”

Copiii care au nevoie de suport educațional pe perioada pandemiei de COVID-19 au fost selectați de către directorii școlilor în care aceștia își fac studiile. 

La oferirea tabletelor au asistat directorii școlii, câte un lucrător social și câte un reprezentant al primăriei satului. 

Asociația Femeilor Profesioniste și de Afaceri din Moldova ține să transmită mulțumiri către GNRC din partea copiilor care au primit tabletele, părinților acestora, precum și profesorilor și directorilor de școli. 

1. Raionul Orhei, satul Peresecena, Iacob Natalia, cl. VIII. În familie sunt 2 copii, crescuți doar de bunica acestora. 

2. Raionul Orhei, Cristina Burdianov, cl. X. În familie sunt 10 copii. 

3. Raionul Hâncești, satul Bobeica. Nina Plăcintă, cl. IX, laureată a concursurilor de Artă Plastică, deține mai multe diplome. În familie sunt 3 copii. 

4. Raionul Hâncești, satul Lăpușna, Malic Dumitraș, cl. IV. În familie sunt 3 copii crescuți doar de mama acestora. 

5. Orașul Ungheni. Ana-Maria Struc, cl. VII. În familie sunt 10 copii

6. Orașul Ungheni, Carolina Duminica, cl. VI. În familie sunt 3 copii, crescuți doar de mama acestora, care suferă de dizabilități locomotorii. 

7. Raionul Leova, satul Iargara, Dan Bacalu, cl. IV. În familie sunt 3 copii crescuți doar de mama acestora. 

8. Raionul Leova, satul Tomai, Erica Dintiu, cl.VI. În familie sunt 4 copii, tatăl are cancer iar mama suferă de o dizabilitate. 

9. Raionul Glodeni, satul Cajba, Mădălina Tincu, cl. VII, cea mai bună elevă din clasă. În familie sunt 4 copii, care locuiesc într-o casă ce necesită reparații. 

10. Raionul Glodeni, satul Balatina, Marius Jitariuc, cl.VI. În familie sunt 3 copii. Tatăl este șomer din cauza dizabilității sale. Mama activează drept ajutor de educatoare la grădiniță. 

 

Imprimare